Istoria descoperirii acidului sulfuric

În China antică, acidul sulfuric diluat era numit „ulei de alaun verde”. În 650-683 AD (Dinastia Tang Gao Zong), alchimistul Gu Gang Zi a consemnat în cartea sa „Yellow Emperor Jiuding Shen Dan Jing” volumul 9, „metoda de rafinare a extractului de fiere de piatră”, adică distilarea uscată a fierelui de piatră. (aun biliar) pentru a obține acid sulfuric.
Acidul sulfuric a fost descoperit în secolul al VIII-lea. Alchimistul arab Jaber a obținut acid sulfuric prin distilarea uscată a cristalelor de sulfat feros. Unii chimiști timpurii, cum ar fi Razi și Jaber, au scris și liste de acid sulfuric și mineralele înrudite; Alții, precum Dr. Ibn Sina, pun mai mult accent pe tipurile de acid sulfuric și pe valoarea lor în medicină.
În secolul al XVII-lea, chimistul german Johann Rudolf Glauber a încălzit cu abur un amestec de sulf și azotat de potasiu pentru a produce acid sulfuric. În acest proces, azotatul de potasiu a descompus și oxidat sulful pentru a forma trioxid de sulf (SO3), care putea fi amestecat cu apă și transformat în acid sulfuric. Așadar, în 1736, farmacistul londonez Joshua Ward a folosit această metodă pentru a demara producția pe scară largă de acid sulfuric.
În 1746, John Roebuck a aplicat acest principiu și a inițiat procesul cu camera de plumb pentru a produce acid sulfuric în cantități mari la un cost și eficiență mai mici. După multe perfecționări, această metodă a fost folosită în industrie de aproape două secole. [2] Această metodă de producere a acidului sulfuric, creată de John Roebuck, a produs acid sulfuric la o concentrație de 65 la sută, iar ulterior a fost modificată de chimistul francez Joseph Louis Gay-Lussac și de chimistul englez John Glover pentru a produce acid sulfuric la o concentrație de 78 la sută. Cu toate acestea, această concentrație încă nu îndeplinește unele utilizări industriale.
La începutul secolului al XVIII-lea, producția de acid sulfuric s-a bazat pe următoarea metodă: minereul de sulfură metalică era ars în sulfat de preț scăzut, care putea fi descompus la o anumită temperatură în hidroxidul metalic corespunzător și oxizi de sulf gazoși, care apoi erau utilizați. pentru a produce acid sulfuric. Din păcate, costul ridicat al acestui proces a împiedicat utilizarea pe scară largă a acidului sulfuric concentrat. [2] O diagramă moleculară timpurie a acidului sulfuric, desenată de John Dalton în 1808, arată că acidul sulfuric are un atom central de sulf și formează legături covalente cu trei atomi de oxigen, așa cum se arată în dreapta.
Apoi, în 1831, Peregrine Phillips, un comerciant englez de oțet, a venit cu ideea de a produce trioxid de sulf și acid sulfuric la un cost mult mai mic, proces care este acum utilizat pe scară largă.