Anterior, materia organică cunoscută era obținută din animale și plante și din alte organisme, așa că acest tip de compus se numește materie organică. Până în anii 1820, oamenii de știință sintetizaseră artificial multe substanțe organice cu substanțe anorganice, cum ar fi ureea [CO(NH2)2], acidul acetic (CH3COOH), grăsimile și așa mai departe, rupând astfel conceptul că materia organică poate fi obținută numai din organismul. Cu toate acestea, din motive istorice și obișnuite, oamenii încă folosesc denumirea de materie organică.
Termenul istoric „organic” datează din secolul al XIX-lea, când vitaliștii credeau că compușii organici pot fi doar biosintetizați. Această teorie se bazează pe diferența de bază dintre materia organică și „anorganică”, materia anorganică nefiind sintetizată prin vitalitate. Dar mai târziu această teorie a fost răsturnată, în 1828, chimistul german Friedrich Wohler (Friedrich Wohler) pentru prima dată cu sinteza de cianat de amoniu anorganic al materiei organice - ureea {CO(NH2)2}. Cu toate acestea, această descoperire importantă nu a fost imediat recunoscută de alți chimiști, deoarece cianatul de amoniu nu fusese încă preparat anorganic. Abia când H.Kolbe a sintetizat acidul acetic (CH3COOH) în 1844, iar Berthelot (MB erthelot) a sintetizat uleiuri și grăsimi în 1854, chimia organică a intrat în era sintetică, iar un număr mare de substanțe organice au fost sintetizate prin metode artificiale.
Ființele umane au o istorie lungă de utilizare a materiei organice, iar mai multe civilizații antice din lume stăpânesc de multă vreme tehnologia producerii vinului, fabricarea oțetului și fabricarea caramelului. Se consemnează că unele substanțe organice relativ pure, cum ar fi acidul galic, aconitina și manitolul, au fost produse în China antică. La sfârșitul secolului al XVI-lea, Europa de Vest a produs eter, azotat de etil, cloretan și așa mai departe. Deoarece aceste materii organice sunt direct sau indirect de la animale și plante, astfel încât la acel moment, oamenii doar de la animale și plante pentru a obține substanțe numite materie organică.
Dezvoltarea materiei organice sintetice a arătat clar că nu există o graniță clară între materia organică și materia anorganică în fizică, dar există unele diferențe în compoziția și proprietățile lor. Din punct de vedere al compoziției, toată materia organică conține carbon, mai ales hidrogen, urmat de oxigen, azot, halogeni, sulf, fosfor etc., așa că chimiștii au început să definească materia organică drept hidrocarburi și derivații acestora. În natură, reacțiile din chimia organică tind să implice doar grupuri funcționale specifice, lăsând restul moleculei „pe margine”; Reacțiile anorganice complexe tind să aibă mai mult sau mai puțin fiecare atom din moleculă care contribuie la reacție.
Nomenclatura substanțelor chimice organice
Aug 06, 2023 Lăsaţi un mesaj
Următoarea
Definiția substanțelor chimice organiceTrimite anchetă




